La patru zile de la ratarea calificării în finala Cupei României, lupii au câștigat de Paște cu 3-2 intâlnirea de la Constanța cu Săgeata Năvodari și s-au apropiat la doar un punct de locul secund, devenit principalul obiectiv în finalul acestui sezon.Meciul a avut o desfășurare nebună în prima jumătate de oră, când s-au înscris toate cele 5 goluri ale întâlnirii. Practic, partida a început de la 1-0 pentru gazde, care au deschis scorul prin șutul senzațional al lui Deletic, din minutul 2. Găzarii au răspuns imediat, iar Teixeira a egalat 4 minute mai târziu, profitând de apatia defensivei adverse și de faptul că Panagopoulos a fost mascat. Petrolul a trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 17, la capătul unei faze spectaculoase. Manasse a verticalizat excelent, același Teixeira a pasat magistral în adâncime, ...