Marian Oprea a fost în echipa celor trei istorici trimiși la lectură în arhiva SIPA în urma desființării structurii. Monica Macovei era cu siguranță printre filele cu informări. El declara că între documente erau și cele privind persoanele care au avut acces la informații clasificate și care au fost predate, conform legii, Serviciului Român de Informații. Deci SRI are la dispoziție tot materialul documentar privind magistrații cei mai ,,siguri” din sistem. Aceștia au judecat și mai judecă încă, serviciile știindu-le secretele și punctele ,,moi”. Alte documente erau, potrivit lui Oprea, ,,informații compromițătoare la adresa magistraților și alte lucruri asemănătoare care erau arhivate electronic, dar care au fost distruse”. Gârbovan reține însă în articolul citat că ,,surse autorizate afirmă că există duplicate în format electronic, iar foști lucrători din SIPA pot folosi conținutul pentru a șantaja sau intimida” personalul di...