Călătorea prin viaţă - prin lunci, prin văi adâncişi cucerise munţi, urcând semeţ pe stânci.Oraşe mari şi mici, sate uitate-n vremeîncă-i ştiau de paşi. Şi, fără a se teme,trecuse prin deşert - al inimii şi-al minţii -şi întâlnise oameni. În pragul neputinţei,l-au ridicat din nou şi drumului l-au datca să-l supună iar sub mersu-i apăsat.Îl mistuia o sete. Mereu mai nesătul,nu se putea opri. Nu îi erau destul din zare până-n zare pământul şi nici marea.Îl mistuia o sete şi-l înghiţea cărarea.Până când, obosit, pe un peron de gară a ridicat din praf, stricată şi bizară,o antică busolă c-un ac ce indica mereu către un pol care călătorea.În parte plictisit, în parte curios,s-a aşternut la drum şi cât a mers a ros şapte perechi de cizme, de şapte ori răbdarea,căci polul îşi schimba neistovit cărarea.Simţea că e aproape şi iar se depărta,dar parcă un blestem din urmă îl mânasă caute, să afle, s-ajungă pân' la p