Max Vandenburg,  August 1943

 Erau rămurele de păr, aşa cum se gândise Liesel, şi ochii apoşi au păşit spre ea, peste umerii celorlalţi evrei. Când au ajuns la ea, au implorat. Barba îi îmblânzea faţa şi gura îi tremura în timp ce spunea cuvântul, numele, fata. Liesel. Liesel uită cu totul de mulţime şi intră în marea de evrei, printre ei, până îl apucă de braţ cu mâna stângă. Chipul lui se înclină spre ea. Ea se împiedică şi evreul, îngrozitorul evreu, se aplecă pentru a o ajuta să se ridice. Îşi irosi toate puterile.

-Sunt aici, Max, zise ea din nou, sunt aici.

-Nu-mi vine să cred...Cuvintele îi picurau din gură lui Max Vandenburg. Uite cât ai crescut! Avea o tristeţe intensă în ochi. I se umflau. Liesel...Au pus mâna pe mine acum câteva luni. Voc...