şi lacrimi mi-am uscat pe faţă.
Cu glas micuţ mi-am povestit închipuirea,
cu sufletul lihnit, rătăcitor prin ceaţă.
Apoi m-am ghemuit în mine cu mânie
fiindcă visul îmi era atât, numai un vis,
împachetat, legat cu şnur într-o cutie
de întuneric şi de frig... Un vis ucis.
Şi m-am certat cu lumea şi cu mine,
m-am împăcat cu lumea uneori,
pe mine m-am lăsat să-mi fie bine
de la apus până la primii zori.
Dar când se face dimineaţa zarea albă
până-n adânc de suflet sterp, flămând,
se-aprinde ca un far furie oarbă
şi-mi mistuie-n lumină orice gând.
Atunci mi-e adevărul mai aproape,
mi-e prietenul cel vechi şi cel mereu,
şi dacă mai curg râuri pe sub pleoape
nu e nimic... Tot râuri sunt şi eu.
Râuri de vis şi râuri de lumină
sting şi mânii, sting şi neîmplinire,
se rânduiesc prin mine şi m-alină,
cu glas micuţ vă fac mărturisire.
(2017)
Cu visuri mai senine la Eddie vă aşteaptă
şi ceilalţi duzinari. Să ţineţi calea dreaptă!
