Visând mi-am înşelat neîmplinireaşi lacrimi mi-am uscat pe faţă.Cu glas micuţ mi-am povestit închipuirea,cu sufletul lihnit, rătăcitor prin ceaţă.Apoi m-am ghemuit în mine cu mâniefiindcă visul îmi era atât, numai un vis,împachetat, legat cu şnur într-o cutiede întuneric şi de frig... Un vis ucis.Şi m-am certat cu lumea şi cu mine,m-am împăcat cu lumea uneori,pe mine m-am lăsat să-mi fie binede la apus până la primii zori.Dar când se face dimineaţa zarea albăpână-n adânc de suflet sterp, flămând,se-aprinde ca un far furie oarbăşi-mi mistuie-n lumină orice gând.Atunci mi-e adevărul mai aproape,mi-e prietenul cel vechi şi cel mereu,şi dacă mai curg râuri pe sub pleoapenu e nimic... Tot râuri sunt şi eu.Râuri de vis şi râuri de luminăsting şi mânii, sting şi neîmplinire,se rânduiesc prin mine şi m-alină,cu glas micuţ vă fac mărturisire.(201