Cu suferinţa, nicicînd n-au dat greş

Vechii Maeştri: ce bine i-au înţeles

Rangul omenesc; cum se petrece ea

Cînd altul mănîncă sau deschide-o fereastră sau numai se plimbă aiurea;

Cum, cînd cei în vîrstă-s respectuos, pătimaş în aşteptarea

Miraculoasei naşteri, mereu trebuie să fie

Copii ce nu doreau neapărat ca ea să se-ntîmple, lunecînd

Pe-un iaz la marginea pădurii:

Nicicînd n-au uitat

Că şi cumplitul martiriu trebuie să-şi urmeze cursul

Cumva, într-un colţ, în vreun loc neîngrijit

Unde cîinii-şi văd de viaţa lor cîinească şi-al gîdelui cal

Îşi scarpină dosul nevinovat de un pom.

În Icar de Bruegel, de pildă: cum totul stă cu spatele,

Complet nepăsător, la dezastru; plugarul poate

Auzi pleoscăitul, ţipătul disperat,

Dar pentru el nu era un eşec important; soarele străluci

Cum se cuvenea pe albele picioare dispărînd în verdea

Apă; iar firava corabie de preţ care văzuse

Ceva uluitor, un băiat căzînd din cer,

Avea de-ajuns undeva şi-a tot navigat liniştit.

Traducere de George State