Dacă şi sângele şi-ar pierde din culoare,şi-ar cărunţi ca părul, sub timp şi sub durere,
sângele meu cel roşu ar curge sub artere mai alb decât se-aşează pe câmp prima ninsoare. Căci de când sunt pe lume, fără de-ncetare mă lupt să-nfrâng în oameni fiara ce-n tăcere mă sfâşie şi-s singur şi fără de putere când simt în mine gerul, cum simte orişicare. De timpul şi durerea ce ne apasă-n viaţă ar fi precum argintul, de-ar fi să se întâmple, să lase-n suflet brazdă şi-n suflet să se vadă, inima mea, de-atâtea câte-a-ndurat, zăpadă numai zăpadă rece ar tot purta la tâmple şi brazde-adânci şi grele, grele şi adânci pe faţă. (Valori eterne ale poeziei hispane, traduceri de Darie Novăceanu, Minerva, BPT, 1991)