Şi toate secundele mi le ilumineazăneşansa,o şansă eternă făgăduindu-mi.Fără cuvinte, iubito, fără columnă debronz,noi pentru noi ne clădim pe noi înşine-nnoi,

cu nemîntuire şi cutremurarepe noi nouă înşine predestinîndu-ne.

Iată – ascult sub bătaia de suliţi stelarevestea ferice a perfecţiuniişi fruntea mea se înalţă din nefiinţăaureolă ideală purtînd, întocmai caodinioarăsub astrul neşanseipe noi nouă înşine predestinîndu-ne.