În noapte, în noapte, în noaptevoi bate la uşile oarbe ale tăcerilor…„Acestea sunt uşile tainei,în număr de şapte,”– Corăbierilor,rătăcitori după Soare,lăsaţi-mă singur…

Cutremurare-n afară, dar pace adâncă-n adâncuri,cu degete palide, flori de iacint,şi uşa dintâi s-a deschis scârţiind;şi am stătut fără nume, neştiutor,nespus de uşor,neştiutor început,fără trecut,neştiutor viitor…

Şi am bătut – eram altul, cu floare de măr,şi mere rodit-au într-adevăr,o lume se-ncearcă în fiece mărşi fiece măr e un un număr…Cu degete arse şi ochi de scântei,la uşa de taină cu numărul trei;pe frunte-mi – frunza, una, de trifoi:„Şi tot înţelesul,  şi singurul sensîl vei avea prin subiect, predicatşi voluptoasa lor întrunire;şi totul va fi înlăuntru-ţi,şi totul va fi în afară-ţi,...