m-am oprit deodată din fuga de realitate,mi-am zărit reflexia în geam și am realizat, nu fără oarecare tristețe,că trec prin zile, niciodată la fel, dar totuși, niciodată ieșit din comunși că aștept de fiecare dată finalul zilei,momentul în care îmi pot spăla orașul de pe fațăși oamenii de pe piele,oricât de ciudat și de rece ar suna asta simt că mă joc cu focul și-mi place,îmi plac scânteile și flăcările pe care le pot controla în vârful degetelor,însă e un foc care arde clipele ca pe niște fotografii vechi,lăsând în urmă numai cenușa lui „ar putea fi” sau „va fi”, o bulă utopică în care îmi duc adesea existența,o greșeală pe care o facem majoritatea, de altfel.e o superficialitate aici care alimentează focul și joaca, deși am o afinitate pentru lucrurile profunde și de o finețe aparte, uneori chiar cu aer desuetînsă e o lipsă de corespondent care mă face să uit de reguli și de inimi, să t...