Ne este dor să iubim și să ne simțim iubiți...

De Dragobete să iubiți și să fiți iubiți, românește!
Există momente în viață când uităm cum se simte o mângâiere, cum se spune un „Te iubesc”, cum se alină un suflet...Ne este dor să putem iubi din nou și ne mai simțim o dată iubiți.
Din iubire ne naștem, cu iubire ne hrănim, tot datorită ei creștem. O căutăm toată viața și tânjim după protecția care vin la pachet cu o îmbrățișare în miez de noapte, săruturi pătimașe, planuri în doi, acțiuni concrete, toate în timp ce mâinile sunt împreunate, iar ochii privesc către aceeași direcție.
O pierdem, ori îi uităm drumul, ori o dăm la o parte, ori fugim după strălucire, ori suntem prea orbi și o lăsăm să plece...Apoi tânjim iar după ea. Și reîncepem să o căutăm în oameni nepotriviți, nepregătiți, incapabili să țină în mână, cu grijă și delicatețe, o inimă care ar bate