Nu reușeam să dorm acum câteva nopți, mă întorceam, ba pe o parte, ba pe alta, mă întorceam mereu, ca obsesivul compulsiv la zăvor, ca soldatul la iubita de-acasă sau, într-un registru comic, de pildă, ca micul pe tigaie.Simțeam așternutul transpirat și mototolit sub mine, trăgeam pătura doar ca s-o dau la loc deoparte, închideam ochii doar ca să-i deschid iar, ca și cum aș fi clipit prelung, aidoma fetelor de care mă tot îndrăgosteam în adolescență.Pe geam se vedeau câteva stele și mă gândeam cum lumina a traversat miliarde de ani spațiul ca să-mi pătrundă mie prin cristalin, să străbată mecanismele minunate care alcătuiesc ochiul uman și să se oprească în retină, o stafie a unui lucru mort dinainte ca Pământul să existe. Mă gândeam că și eu voi fi mort în momentul în care privirea mea încă va traversa spațiul în căutarea acelui punct solid pe care nu-l va găsi niciodată.Apoi gândurile au sărit aleator: mi-am amintit cum pe...