Saptamana asta, in timp ce discutam cu unul din colegii de birou foarte tineri, Gen Z cred ca e termenul, am facut o referire la Korn si Limp Bizkit si am fost informat ca e old people music. What the FUUUUCK?

Dar da, oamenii au acum cat? 50 de ani? Old fucking old people. Trist.

Kim se uita la mine cand zic asta, are zece ani, ba nu, doispe. Zece. Dar nici eu nu stau prea bine.

Imi aduc in mod specific aminte ca pe la 20 de ani ma gandeam ca viata e interminabila si ca nu voi imbatrani niciodata Acum, aproape de dublul acelei varste, ma simt exact la fel, dar cu siguranta mai ingrijorat. Cum poate toata lumea asta exista fara mine? Cum poate corpul meu care, sincer sa fiu, m-a servit destul de bine in tot felul de situatii, sa inceteze sa functionze uite-asa, pac, intr-o secunda?

Un alt coleg ma anunta ca sotia lui are cancer si e naspa, cancerul de obicei omoara.

Kim e pe moarte, sa fim sinceri. Mai are cat? Patru, cinci ani?

Eu sunt super beat acum, de altfel singurul motiv pt care scriu aici, pe blog. Si cat mi-a luat abuzul asta din viata? Doua zile, o luna? Conteaza?

Apoi e baiatul care ma intreaba ce inseamna sa mori si apoi refuza sa inteleaga: pai si daca tu si mami veti muri, eu cu cine mai stau?

Instant tears.