Mă tot întreb cum se naște un demon. Prin ce întâmplări nefericite, influențe nefaste și capricii ale sorții, ajunge demonul la maturitate în forma sa finală, diavolească.Dar să o iau cu începutul. De vreo două luni sunt proaspătul posesor al unui copil, cum s-ar zice, sunt tatăl lui, e fiul meu. Nu am văzut făptură mai nevinovată de pe vremea când Kim, puiul de chow chow, scheuna și plângea într-un colț întunecat al camerei străine în care soarta îl aruncase.Mă uit la el, e definiția heruvimului, e grăsuț, e neajutorat, e complet dependent de orice și oricine din jur. Când îl gâdili pe bărbie, râde. Când îl strângi în brațe, adoarme.În altă ordine de iei, acum câteva zile mă uitam pe History Channel la o emisiune despre naziști. Mai exact despre zilele premergătoare campaniei din Rusia, când nemții au invadat Belarus. Ca idee, în cursul a trei ani de ocupație, nemții au omorât doar în Belarus mai mult de două milioane de oamen...