Niciun protest anti-BEC la Neamţ. De ce?

  • Postat în Mass Media
  • la 10-03-2025 12:24
  • 10 vizualizări
Niciun protest anti-BEC la Neamţ. De ce?
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

La Piatra Neamţ (în comparaţie cu alte oraşe din ţară), nu a fost duminică seara/noaptea nicio acţiune de protest cu privire la decizia BEC prin care a fost blocată candidatura lui Călin Georgescu. Şi nici în Roman sau în Târgu Neamţ, oraşe în care, de asemenea, pe astfel de subiecte naţionale au mai ieşit oamenii la mitinguri, chiar şi la cele anunţate instant.

Citeşte şi Proteste de susţinere a lui Călin Georgescu în mai multe oraşe din ţară

Dincolo de faptul că totul s-a întâmplar ieri, la ore de seară de duminică (când mulţi oameni se gândesc la ziua de muncă de luni), sunt şi câteva detalii specifice care pot justifica aparenta apatie, de această dată, a suveraniştilor din Neamţ.

Este evident că liderii SOS Neamţ nu puteau declanşa astfel de mişcări întrucât şefa lor de partid, Diana Şoşoacă, păstrează distanţa faţă de campionul de la turul 1 de alegeri (cele anulate de CCR).

POT nu are organizaţie la Neamţ. La alegerile generale, POT a scos un deputat în acest judeţ. Este vorba de o doamnă Ionescu dar care avea domiciliul-rezidenţa în stăinătate (după cum releva contul ei de facebook). A venit după alegeri în România, să-şi ia în primire mandatul de deputat. Dar pe la Neamţ nu a văzut-o nimeni. Şi, oricum, între timp, a anunţat că a demisionat din POT (nu şi din Parlament), ca urmare a unor neînţelegeri cu Anamaria Gavrilă.

Rămâne AUR care, dintre cele 3 partide suveraniste, chiar are cea mai puternică filială, cu mai mulţi consilieri locali.
Doar că principala voce a partidului la Neamţ, Dumitrina Mitrea, era probabil la ora declanşării protestelor în drum spre Bucureşti sau în Bucureşti deja, azi fiind zi de lucru la Parlament.
AUR avea, la Piatra Neamţ, o altă voce implicată şi cu valenţe organizatorice (apropos de „haidem acum la protest!”), Loredan Popa, dar care între timp a migrat la SOS.

Or fi şi alte motive care i-au făcut aseară pe suveraniştii de la Neamţ mai apatici decât alţi colegi de-ai lor din ţară…
Şi, până la urmă, da, e mai dificil să mobilizezi colegi de partid decât să faci o postare supărată pe facebook sau să dai like şefilor de partid…

D.V.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente