Nu mai suferi după iubiri trecătoare. Cunoaște-ți valoarea. Nu te mulțumi cu puțin. Dumnezeu a pus deoparte pe cineva cu adevărat special pentru tine și îți cere doar să ai răbdare și să crezi în el.
Una dintre mantrele mele preferate care mă ajută să
rămân optimistă este "Orice este menit să se întâmple se va
întâmpla... iar dacă nu se întâmplă înseamnă că nu îmi este
destinat mie." Cred în aceste cuvinte cu tot sufletul meu pentru că
Universul mi-a demonstrat de multe ori că sunt
adevărate.
Nu mai încerca să forțezi să se întâmple ceva. Nu mai
aștepta să fii iubită de oamenii care nu au ce să caute în viața
ta. Nu îți mai pierde sufletul luptând pentru cei care nu te
merită. Începe să îți spui că cel care îți este destinat va veni la
tine și nu va trebuie să forțezi nimic... pentru că totul va fi
natural. Nu va avea timp de jocuri dureroase pentru tine. El va
veni pentru a rămâne o veșnicie. Pentru a crede în tine cu tot
sufletul lui și a te ajuta să devii cea mai bună versiune a ta.
Pentru a te ridica de la pământ în momentele dificile. Pentru a îți
fi cel mai mare susținător și a te determina să lupți pentru
visurile tale și să nu renunți până când nu le vei vedea împlinite.
Pentru a te ține de mână la bine și la rău. Pentru a construi o
viață alături de tine.
Imediat ce îl vei vedea vei putea simți în adâncul
sufletului tău că ceva se leagă... și totul va avea sens fix în
acel moment. Vei înțelege de ce ai trecut prin toate momentele
dificile, de ce ai fost nevoită să aștepți atât de
mult.
Viața ta va fi diferită. Totul va fi ușor, simplu,
natural. Dragostea va fi sinceră, matură, pură, cu adevărat
specială. Vei fi tratată așa cum nu ai mai fost până acum. Te vei
simți, în sfârșit, înțeleasă... și vei putea să renunți la toate
măștile pe care le-ai purtat în această viață. DEFINITIV. Pentru că
nu vei mai avea niciodată nevoie de ele. Pentru că tu singură îți
vei dori să fii așa cum ești cu adevărat și să le arăți tuturor
celor din jurul tău ce se ascunde în inima și în sufletul
tău.
Nu-ți pierde sufletul luptând pentru cei care nu te
merită. Nu mai suferi după iubiri trecătoare. Cunoaște-ți valoarea.
Nu te mulțumi cu puțin. Dumnezeu a pus deoparte pe cineva cu
adevărat special pentru tine și îți cere doar să ai răbdare și să
crezi în el. Nu va trebui să încerci atât de mult să impresionezi
și nici să cerșești atenție și iubire. Nu vei fi nevoită să fugi
după el. Nu vei sta să te întrebi dacă îi pasă sau nu de tine. Nu
vei avea nicio urmă de îndoială în sufletul tău... pentru că el va
face tot posibilul să îți arate că ești cea mai importantă persoană
din viața lui.
Sufletul tău pereche va veni la tine. Va face tot ce îi
stă în putere pentru a te recuceri zi de zi, clipă de clipă. Va fi
cel mai fericit când tu vei fi fericită. Va fi mândru când te va
vedea cu zâmbetul pe buze. Bărbatul trimis de Dumnezeu merită
întotdeauna așteptarea.
Și, cât îți aștepți sufletul pereche, învață să te
iubești singură. Momentul de acum este chiar viața ta. Este
povestea ta. Scrie cu liniște și iubire în suflet paginile acestor
capitol. Cultivă în inima ta dragostea pentru tine însăți. Fii
fericită cu ce ai.
sursa:
https://www.kudika.ro/