Ea știe că minciuna și manipularea nu au nimic în comun cu o atitudine demnă și corectă. Ea înțelege că fiecare cuvânt toxic, fiecare comportament nepotrivit anulează orice urmă de empatie și conexiune emoțională.
Alege de fiecare dată să cunoască omul de alături, să-i
înțeleagă emoțiile, să treacă dincolo de superficial, refuză să
critice și să judece, dar cere implicare și asumarea rolului de
partener. Nu poate tolera acele gesturi egoiste și
urâte.
Nu acceptă să fie parte din jocul cuiva, să fie folosită
și umilită, crezând că doar așa poate păstra iubirea. Atunci nu e
vorba despre iubire, nici despre respect și încredere, sunt
manifestările toxice ale unui om, căruia puțin îi
pasă.
Într-o relație sănătoasă nu există scenarii
manipulatoare, persoana de alături nu te forțează să uiți de tine,
nu te face să îți fie frică de prezent și de viitor, să te întrebi
dacă mai are rost, să suferi. Femeia demnă știe foarte bine aceste
lucruri.
Ea nu își permite să piardă timp pentru iluzii, pentru
promisiuni false, pentru comportamente străine. Partenerul care
minte nu este demn de încrederea ei, alături de cel care trădează
în repetate rânduri nu va putea construi nimic.
De ce să ascundă adevărul, de ce să își spună că
lucrurile funcționează și în acest mod, dacă realitatea este alta?
Liniștea sufletească, încrederea în propria persoană, așteptările
sănătoase sunt mult mai potrivite decât o iubire
toxică.
O femeie demnă cere asumare și implicare!
Ea știe că bărbatul care vine și pleacă când vrea, care se
folosește de emoțiile ei sincere, care joacă rolul de victimă nu
își va putea asuma niciodată rolul de partener, nu va putea oferi
încredere și siguranță, nu va renunța la egoism.
Acolo unde există umilință și durere, acolo unde frustrările
personale contează mai mult decât echilibrul, totul se transformă
într-o mocirlă a interpretărilor, a regretelor, a acuzațiilor. El
judecă și critică de fiecare dată, pentru că doar așa se poate
impune.
El crede că este firesc să ascundă adevărul, să flirteze cu
alte femei, să aibă o atitudine indiferentă și o mulțime de
pretenții. Dar planul său nu va funcționa alături de o femeie
demnă, care știe să păstreze limite sănătoase.
Ea vrea ca această relație să funcționeze, dar știe că este
nevoie de doi oameni pentru a reuși. Este gata să accepte
compromisul, să stea de vorbă cu omul de alături, dar înțelege că
este nevoie de empatie și recunoștință pentru a merge mai
departe.
Nu poate tolera manipularea, pentru că în acest fel și-ar
trăda propriile valori, ar renunța la lumea ei, la sufletul ei. Nu
poate accepta un partener laș și imatur emoțional, nu poate juca
acel rol de rezervă, de dragul unei aventuri.
Nu există loc pentru umilință și manipulare într-o relație
sănătoasă, între doi oameni care se respectă: iată un adevăr pe
care femeia demnă nu îl uită niciodată. Este gata să ofere tot ce
are mai bun, dar numai atunci când știe că are rost, când descoperă
alături un partener asumat și corect.
O femeie adevărată pleacă întotdeauna cu
demnitate!
© De Vorbă cu Tine