Chiar dacă aparent industria muzicală autohtonă are
parte de „ceva mișcare“, la capitolul apariții discografice
lucrurile nu-s defel roz. Din multe motive, pe care orice om cu
capul pe umeri le cunoaște. Dacă vorbim de ceea ce unii se
încăpățânează să eticheteze drept rock alternativ, lucrurile-s și
mai „în ceață“. Carevasăzică, băieții care-și spun cât se poate de
„wise“, Omul cu Șobolani, tocmai au lansat cel de-al 8-lea album
discografic de studio din carieră, numit „Fabrica de Păpuși“. E
nevoie din start să punctez faptul că în sărăcăcioasa branșă
autohtonă nu e de ici de colo să scoți atâtea discuri. E nevoie de
perseverență, curaj, determinare, o doză de nebunie și multe altele
pentru a răzbate într-o asemenea „junglă“. Încă de la început,
formația alcătuită pe imaginea solistului Dan Amariei a mers pe
texte autohtone așezate pe o combinație de riff-uri aflate unde
între Alice in Chains, Blur și Nirvana. Din fericire, spectrul
sonor nu se schimbă nici pe parcursul noului disc, chiar dacă pe
ici pe colo băieții au mai adăugat câteva arome stilistice. În mare
parte, discul ăsta este unul „safe“, în care multe lucruri sună
exact așa cum te-ai fi așteptat să fie de la trupa care a devenit
cunosctă și datorită versurilor „Stai și asculți plictisit/Ce
te-nvață la școală/De parcă-ar mai fi ceva nou de
invățat“….
Prima surpriză a albumului vine odată cu cea de-a treia
piesă, „Băieții în Alb“, în care trupa introduce un fundal sonor
„liniștitor“ care îți poate aduce aminte de superbele piese ale lui
Johnny Cash, pentru ca mai apoi, la refren…bang! …să schimbe
complet registrul cu „supărăciuni“ reușite în care aflăm că
așteptăm să fim salvați de băieții în alb. Nu știu dacă ideea
piesei are vreo legătură cu „Men in Black“-ul lui Will Smith, dar
melodia reușește să ți se întipărească în creier. Indiferent dacă
ești rocker sau mielușel, căci în versurile acesteia aflăm că
„Fetele sunt triste/Băieții obosiți/Rockerii s-au transformat în
mielușei cuminți“. Armoniile specifice brit – rock – ului practicat
odinioară de Blur sau Oasis se resimt din plin în „Iepurele ateu și
proasta țestoasă “, iar „Singur împotriva nimănui“ completează
tabloul pieselor pe care te aștepți să le auzi din tabăra oamenilor
cu șobolani. Instrumentala „Doi Alpi Frumoși“ pare a fi compusă
special pentru coloana sonoră a unui serial de suspans, iar cea mai
„zgomotoasă“ melodie de aici este fără îndoială „Ne mulțumim cu
puțin“. Probabil că dacă și alte melodii de aici ar fi fost
creionate pe același calapod ca asta, aveam parte de un disc mult
mai cu cojones. Dincolo de riff-uri și arome de Pearl Jam sau
Radiohead, albumul are câteva texte menite să te pună pe gânduri
(Fabrica de păpuși / Unde toți suntem cam duși / Locul unde nu
există uși/ Tu crezi că ai scăpat / Viața te-a amanetat / Ai fost
exmatriculat!), iar acest fapt este un punct bun pentru
OCS.
Una peste alta, noul OCS a fost croit special pentru
urechile celor care au gustat și până acum melanjul oferit de
membrii trupei. Ar mai fi de menționat și sound-ul „corect“ al
albumului (pentru care a fost răspunzător și Adam Whittaker) și
faptul că spre deosebire de multe alte trupe care-și spun
„alternative“ de pe la noi în țară care compun melodii special
pentru corporatiști plictisiți de mainstream, cei de la OCS merg pe
un drum bine creionat și lovesc cu atitudine. Chestie care se
regăsește tot mai puțin prin spațiul nostru geografic. Albumul are
parte de un turneu de lansare, iar dacă vreți să fiți la curent cu
noutățile șobolanilor ar fi bine să aruncați un ochi pe pagina lor
de facebook.
