Când ziua din lujer se desface învoalată și își desfoaie

pe câmpuri culorile

Când de la glas până la buze se sparg stalagmitele

Când soarele-înoată în holde

Și-o pânză în zori păstorește alizeul

Mereu ți-e veșmântul o insulă, o moară care-ntoarnă anii înapoi

Anii pe care i-ai trăit și-a căror icoană o regăsesc dureroasă în inimă

Alunii se-apleacă unul spre altul iar țărâna cade din îmbrățișarea

apei treze

Vispea pe trupul lumânărelei își întinde aripile

Apoi deodată zboară se pierde-n văzduh

Și de la rouă la frunză și de la frunză la statuie tot mai mult

Timpul ăși schimbă făptura

La lucrurile care amintesc de tine și le-nrudește tot mai mult

în dragostea mea

Aceeași dorință se țese iarăși și iarăși

Trunchiul întreg străluminează al copacului, al soarelui,

al inimii bune.

Astfel te mai văd pe raza veșnicei zile

Plecând urechea la bătaia inimii țărmului;

Facerea n-a clintit nici una din bucuriile tale.

Lăsai în urmă urcând o mare mireasă a spumei

Îți scuturai capul plin de clăbucul frumuseții matinale

Seninul îți lărgea privirea

Nu era taină să nu se stingă să nu se preschimbe în fum

la răsufletul vântului

Schimbai anotimpurile cu mâna

Rânduind ploile și zăpezile, florile, mările

Și ziua se despărea de trupul tău, urca croia o largă

binecuvântare peste eliotropi

Ce știe-acum greierul de istoria ce-o lași în urmă, ce știe?

Omida, șofranul, ariciul, căluțul de mare

Glasuri miriade strigă și te cheamă:

Vino-așadar să retrăim de la-nceput culorile

Să descoperim darurile insulei goale

Clopotnițe îmbujorate și albastre vor învia dorința

Puternică precum sânul tău dorința gata de zbor

Vino-așadar pe-un așternut de lumină

Să dormim lumină albastră pe treptele de piatr-ale lui August.

Știi, fiecare călătorie deschisă este colunilor

Lumea întreagă se sprijină pe mări și pe țărmuri

Vom opri drumul norului vom ieși din vârtejele timpului

Pe celălalt obraz al nenorocului

Și-n largile anotimpuri ale inimii

Vom vedea a doua naștere a lumii!

Trad. Victor Ivanovici