In decembrie a căzut vrînd să urce pe un scaun.

I se poate întîmpla oricui.

In ianuarie, cam trăgea într-o parte.

Am întrebat dacă are o roată dezumflată.

In februarie i se agăța piciorul de trepte , la urcare.

In martie putea merge doar însoțită și ne-am dus la o medic neurolog, recomandat.

Intîi m-a supărat că nu m-a primit și pe mine în cabinet.

A recomandat un CT și după ce l-a văzut, un RMN. Si a plecat spunîndu-ne că i se va transmite RMN-ul acasă și o să ne contacteze la telefon.

Nu ne-a contactat. Am sunat la recepția centrului medical după trei zile în care ne-au tot pasat și amînat și după ce am spus că merg acolo și îi demolez ne-au spus că neurologa ne-a lăsat vorbă să mergem la ea la spital că a vorbit cu un neurochirurg.

Ce? Că nouă nu ne-a spus nimic. Nici ce este acea bilă de 4 cm de pe creier, nici care sînt opțiunile, nimic.

Așa a început, la 30 martie, coșmarul nostru.