Am scos din teacă un gând tăios. I-am tocit puțin vârful ca să aibă timp să-și atingă țintaînaintea durerii.I-am dat drumul fără grijă pe coama mâniei,înspumată ca valul pictat pe pânza aceea în care mi se îneacă toate corăbiilelângă malul speranței care e de obicei stâncos ca să țină piept furtunilor, precum și oricărui element naturalsau nu.De la o vreme nici corăbiile nu mai sunt ce erau.Acum călătoresc pe marea aceasta cu zarea din ce în ce mai aproapeîntr-o mașină de fierroasă de rugină,întreținută cu mare cheltuială de timp, de putere, de imaginație și, mai ales, de mine.Am încercat port după port. Toate-s în nesfârșită schimbare...Eu sunt nesfârșită schimbare?Cu o singură stație undeva între mine și nesfârșire.Câțiva bănuți port în salbă pentru ultimul port.Până atunci cârpesc pânza corabiei, pânza tabloului, pânza de păianjen...Până