Partidul lui Traian Băsescu riscă să se destrame după ce noul lider al UNPR, fostul deputat Ion Răducanu, i-a cerut fostului preşedinte să anuleze amiabil alianța dintre PMP şi vechiul UNPR. Sătui de jocul la două capete practicat de Băsescu în Opoziţie, mulţi dintre vechii progresişti, dar şi oameni apropiaţi de fostul şef al statului, ar putea părăsi corabia popularilor în viitorul apropiat.
Fostul deputat Ion Răducanu susţine că PMP și UNPR sunt două partide de sine stătătoare, cu doctrine politice diferite și îi cere lui Traian Băsescu să accepte anularea fuziunii dintre cele două formaţiuni. „Ne exprimăm convingerea, domnule preşedinte Traian Băsescu, că înţelepciunea şi experienţa dumneavoastră vor cântări în decizia Colegiului Naţional al PMP, în ceea ce priveşte propunerea noastră de a anula prin consens această alianţă artificială”, a solicitat liderul progresiștilor într-o scrisoare deschisă. Răducanu ...