Autor: Adrian Păunescu                                       Pe muntele negru de frunza de toamnă                    Te chem cu accent brumăriu să te sperii                    Când spicul de toamnă dă-n spicele verii                    Și cade lumina și trage să moară.                    Și sunt întebări prin natură puzderii                    Și sfârâie ploaia dintâi ca o ceară                    Și vara ne-nchide în toamna de afară                    Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.                    Aicea la munte mai poate să spere                    Și cel care moare că moartea-i departe                    Și noi să fugim și să scriem o carte                    În ea cuprinzând ale toamnei mistere.                    Că suntem în lume pe-acolo prin partea                    Pe unde înt