Paul Aretzu -Muntele Viu (note de drum)

  • Postat în Cultura
  • la 03-01-2022 03:51
  • de Gabi
  • 181 vizualizări

 

 

 

*

stăm rezemaţi cu coatele de barieră. e cald, e bine. trebuie să ne îngrijim de siguranţa trecerii dincolo. nu se aude şi nu se zăreşte nimic. frica de libertate ne face să trăim. târziu, cel aşteptat trece în viteză. deschizând o iubire mai veche. bariera deja a fost ridicată. ne putem pierde cu totul în orizont. iată, drumul se răsfiră ca mersul peştilor migratori.

 

*

un bătrân, vom vedea, citind un scurt poem despre moarte. şoptindu-l cu frică. înţelegând mai mult decât e scris. de fapt, citind un singur cuvânt. repetat. un cuvânt despre frumuseţe. cu pasiunea unui cerşetor. care îşi câştigă astfel existenţa. în timp ce pupila jucăuşă îi este răpită de o certitudine...