Doamne, am cheltuit fără socoteală timpul. Şi sunt între gropi cu oase, între pietre cu scrisul răzuit. O, suflete, mai e vreme, în cămaşa de in a îngerului, să te îmbraci, să-ţi umpli ochii transparenţi cu lacrimile vederii Domnului, şi fii ca o lampă cu lumină gândită.

Eu în suflet am luat plod pe Dumnezeu, rod al dragostei. Doamne, am început a învăţa cuvintele, limba Mielului. Şi faţa mi s-a schimbat şi alungit de atâta luare-aminte.

Îţi aduc un ochi născător întru pieliţele pământului şi un genunchi sfiit care cunoaşte numele Tău şi mai e pâinea inimii mele, Doamne, în care păsări continuu înălţate îşi fac cuib şi coastele mele fătătoare cuvântând cu ispita şi cu dinţii mei jelii către cer, lepădându-mi chipul.

Şi a venit noaptea