Paul Aretzu -Psalmul 34

  • Postat în Cultura
  • la 03-01-2022 03:21
  • de Gabi
  • 176 vizualizări

 

 

Doamne, eu sunt viermele, sunt cariul cuvântului. Şi am început să plâng legat cu lanţurile propoziţiilor, lângă copac. Iar în miezul meu, miezul inimii mele este cuprins de flăcări. Eu număr pe degete zilele săptămânii. Oricine vorbeşte are pe buze oţetul iar înăuntrul gurii este zăpada rugăciunii. Iubirea mă transformă în cerc aprins încoronând tija sufletului.

Murind, mă despart pe vecie de ochii celor care m-au privit, de urechile celor care m-au ascultat, murind, trupul meu necăjit rămâne afară, în timp, iar sufletul se întoarce la vegherea casei, în ţinutul neasemănat.

Şi continuu, Doamne, Dumnezeu ia chip în mine, ca-n vâltoarea naşterilor.

Şi, cu paşi de-o palmă, necăjit, pornesc la drum, şi gleznele sunt ca buturugile în nisip cărora li s-