Ca o moară este sufletul meu: cu ispite, cu pocăinţe. Cade o ploaie lină peste cinematograful din grădină, peste staulul vitelor, peste sălaşul oilor, peste prealuminata monastire. Cade cer blând, până-n dimineaţă, în gol mormânt.

E o biserică pardosită cu mari cărţi pe care îngenunchi. Şi din chivoturi căptuşite cu satin scot psaltire şi alăute evreieşti. Iar îngerii coboară din cer icoane ale Împărăţiei. Doamne, mângâie-mă îndeaproape. Din icoane dau muguri şi frunze şi răsar Trei Dumnezei care merg împreună.

Doamne, iată, în jurul meu sunt mulţi lei care dau târcoale, vrând să mă apuce. Doamne, sunt şi oameni cu urechi alungite şi cu fălci proeminente, privindu-mă cu înfricoşare. Iar eu sunt fugit în vagoane de marfă.

Picură-mi, Doamne,...