Când ceasul vine, când omul trage să moară, când sufletul iese din trup, atunci vine ultima secundă, atunci are loc desfacerea mâinilor, desfacerea ochilor, desfacerea limbii, des-facerea. Sufletul, împodobit cu un mic diamant de lumină, intră în ziua liturgică fără sfârşit. Sufletul este orb şi surd şi olog, ca un vierme frumos, ca o pasăre golaşă, făcută din cer, ca un vid de materie, suflet cu mugur sau cu ceteră, îmbrăcat în cămaşă de lumină ca-ntr-o vietate, deschizând mâini cu dulceaţă, în toată vremea, în tot locul.

Doamne, nu lăsa să mi se sfârşească sufletul, că sufletul este ochi acoperit de aripă, este lăcustă care suge din har şi care ţopăie dintr-o lume într-alta, prin suflet intru în Dumnezeu ca printr-o uşă tainică, sufletul este cărbune aprins al bucuriei, este miezul, sămânţa fiinţei, untdelemn