Ne ştii că suntem din lână, Doamne, şi gândurile noastre sunt o repede ploaie.

Am spus: când voi ieşi în deşert voi vorbi cu firele de nisip, cu leii. Cerul deşertului este împodobit cu mâini ţinând Sfinte Evanghelii, vehicule divine. Căutam loc de casă unde să-mi doarmă sufletul. Aproape mut. Vroiam să mor un timp.

Doamne, s-au înmulţit oasele mele şi drumurile mele. Prin prunci să-l vedem pe Dumnezeu. Şi s-a încins faţa mea, prin zăpadă înotau peşti din piatră şlefuită, iar Apostolul pescuia oameni de apă dulce într-o undiţă de sânge. Şi ochii mei s-au botezat în cartea cu rugăciuni.

Doamne, aş vrea să mor un timp, să mă mai odihnesc, şi apoi să înviu. Să vorbesc mai bine Limba.

Eram oarecând orbi. Doamne,