Un vis adînc şi straniu adeseori revine:E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.

Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fineMi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegatăŞi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonatăDoar ea mi-o răcoreşte, cînd plange lîngă mine.

Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?Şi numele-i ? Sonor e şi dulce totodată,Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.

Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anumeA vocilor iubite, tăcute-n depărtare.

(trad. George Pruteanu)