Tremura văzduhul adunându-şi norii
Înnegurând seninul liniştitei
după-amiezi de vară,
din care au dispărut cocorii.
Buzele norilor se preling în picături
asmuţind asupra câmpiei
un roi de străvezii cristale amare
pe aripi ascuţite de fluturi.
Rostogolindu-se în vârtejul furtunii
Lumina se cerne strecurată
Prin zdrenţuitele margini de univers
scăpărând săgeţi albastre.
Legănându-şi fluidul într-o curgere lină
Ploaia îşi intră în drepturi fremătând
Lăsând pe asfaltul însetat şi acaparator
urme rotunde de lumină.
Din ce în ce mai mari şi mai năvalnici
Stropi se rostogoleau adunându-se
În ochiuri de apă ce se lăţeau voioase
cu fiecare picătură înghiţită.
Am deschis braţele să cuprind revărsarea
Binecuvântată din ceruri
Ore întregi am stat amuţită
Şi am privit ploaia de sub ploaie.