Tremura văzduhul adunându-şi norii Înnegurând seninul liniştitei după-amiezi de vară, din care au dispărut cocorii. Buzele norilor se preling în picături asmuţind asupra câmpiei un roi de străvezii cristale amare pe aripi ascuţite de fluturi. Rostogolindu-se în vârtejul furtunii Lumina se cerne strecurată Prin zdrenţuitele margini de univers scăpărând săgeţi albastre. Legănându-şi fluidul într-o curgere lină Ploaia îşi intră în drepturi fremătând Lăsând pe asfaltul însetat şi acaparator urme rotunde de lumină. Din ce în ce mai mari şi mai năvalnici Stropi se rostogoleau adunându-se În ochiuri de apă ce se lăţeau voioase cu fiecare picătură înghiţită. Am deschis braţele să cuprind revărsarea Binecuvântată din ceruri Ore întregi am stat amuţită Şi am privit ploaia de sub ploaie.