„Pop – rock tradițional românesc din categoria singalong“
Parafrazând celebrul hit al lui George Nicolaescu cu
„iarba“, e clar că industria muzicală românească are nevoie „și de
pop – rock“. Acel stil care nu prea se mai difuzează la radiourile
comerciale autohtone. Dar care are parte de un public sănătos. Care
savurează din plin pop- rock- ul tradițional românesc. Să fim bine
înțeleși, particula cu pricina n-are nimic de-a face cu etnoul și
nici cu subiectul referendumului pentru familia tradițională, ci e
pur și simplu o muzică singalong, „light“, ușor accesibilă, care
poate fi fredonată de oricine la concerte, cu acompaniament. Muzica
asta are parte de texte mai mult sau mai puțin inspirate. La acest
capitol, Pragu de Sus șade cât se poate de bine, căci solistul
Călin Bârcean are cuvintele la el. Formația care a editat până acum
albumele „Decupaj sonor“, „Ultimul poet“, „Blocaj în verde“ și „Azi
Te Vreau + Live 10“ vine în fața melomanilor cu un disc mai copt
decât precedentele, „Nu mai am răbdare“ fiind o evoluție cât se
poate de normală spre maturitate artistică. Totodată, gașca ia
niscaiva distanță față de rădăcinile folk etalate mai demult,
astfel încât elementul esențial al celor zece piese care se
regăsesc aici este pop – rock.
Încă din prima piesă care dă și titlul acestui album, e
clar ca lumina zilei că băieții care au devenit cunoscuți pe plan
național mai ales datorită participării lor la semifinala
concursului Eurovision din acest an o „cotesc“ (și) spre mesaje
sociale, ideea trackului de deschidere fiind sintetizată cât se
poate de corect de versurile „Nu mai am răbdare să urmăresc un
grafic / dictat de comuniștii ce încă nu s-au dus“. Refrenul
singalong îți rămâne întipărit în minte încâ de la prima ascultare,
iar piesa are toate atu-urile pentru a fi fredonată „la greu“ de
către spectatorii „scăpați“ de la jobul stresant „de la nouă la
cinci“ și care au nevoie de entertainment cu orice
preț.
„Să pictăm tot burgul“ începe într-o notă care amintește
de melodiile de genul „Pseudofabula“ a celor de la Roșu și Negru
iar „Te voi chema“, melodia care îl are ca invitat special la
chitară pe maestrul Horia Crișovan te duce cu gândul la hiturile
celor de la Compact. Prima baladă a discului „Poate nu mai știi“
are toate șansele să devină una din piesele de rezistență ale
concertelor Pragu De Sus la capitolul „melodii de aprins bricheta
și lumina de la telefon“. Dragostea plutește-n aer și în următoarea
melodie „Ziua în care“, care îți poate aminti de piesa „1000“ a
celor de la Vunk și care păstrează linia „soft“ a acestui
disc.
Neuitatele sounduri ale hard rock-ului specifice anilor
80 se deslușesc în începutul melodiei „Balada motanului“, care pe
parcurs evadează într-un amestec de folk și reggae. Cele mai
interesante melodii din albumul cu numărul cinci al celor de la
Pragu De Sus sunt „Nu te lăsa cumpărat“ și „Țara te iubește“,
plasate strategic în tracklist. Ambele piese au ca centrifugă
mesajul rezist. Dacă în cazul primei melodii referirile la acest
slogan sunt cât se poate de diverse, în cealaltă ideea este spusă
pe șleau: „comuniștii schimbă pragu/comuniștii scot
ciomagu/comuniștii schimbă fila/comuniștii au ștampila“. Ca și-n
cazul altor melodii de asemenea factură, e greu de crezut că piesa
„Țara te iubește“ va putea fi auzită la vreo chermeză pe bani
publici organizată de partidul luat în vizor de băieți. Fără
îndoială, avem nevoie de piese cu atitudine de acest fel și
probabil că dacă băieții ar mai fi strecurat o asemenea energie
și-n alte melodii, ar fi fost și mai bine.
Cât se poate de logic, „Final de săptămână“ abordează
distracția în care gașca se adună de la joburi și birouri cu
șăgalnice referiri la un anumit soi de relaxare („lângă bar o
domnișoară, bea ceva discret/restul, odată cu bisul, vine la
pachet“), iar piesa de final „Între da și nu“ este încă o dovadă
vie care certifică faptul că solistul Călin Bârcean cochetează cât
se poate de reușit cu „ștampila“ de „poet“ pe care a adus-o în
atenția melomanilor încă de la albumul cu numărul doi din cariera
trupei.
Una peste alta, discul celor de la Pragu De Sus este
croit exact pentru urechile celor cărora le sunt dragi melodiile
ușurele, fie ele de factură folk șlefuit la rang de artă de Mircea
Baniciu sau „dulcegăriile“ pop – rock – ului care se revarsă din
bucățile unor trupe de genul Holograf. Sau, după spusele solistului
Călin Bârcean, muzica lor înseamnă „sinceritate, originalitate,
distracție, bună dispoziție și leac pentru suflet“.
Discul „Nu mai am răbdare“ a fost înregistrat la Deva,
și masterizat la New York și îi are ca și colaboratori pe Horea
Crișovan, Victor Miclăuș și Edison Cora. Formația Pragu De Sus e
alcătuită din Călin Bârcean - vocal, chitară, claviaturi; Florin
Demea - chitară; Costel Răsuceanu - chitară bas, voci; Cosmin Herac
– tobe și Andrei Crișan - claviaturi. Discul a fost editat în
colaborare cu A&A Records și poate fi găsit în rețeaua
magazinelor Cărturești, sau la concertele trupei.