Nu știu alții cum sunt, dar, când mă gândesc la magia
muzicii primul lucru care-mi vine în cap pentru o explicație
pertinentă a pieselor cu adevărat memorabile este ........un gram
de impredictibilitate. Bucățile muzicale și albumele care au o
„nebunie“, care reușesc să te surprindă prin diverse metode, fie că
au texte șugubețe fie că armoniile muzicale-s surprinzătoare....cam
asta numesc eu „cireașa de pe tort“. Personal, nu mă dau în vânt
după chestiile „clasice“, cele care corespund „așteptărilor“. Din
acest punct de vedere la prima ascultare, „Să nu urăști nimic“,
noul album al celor de la Pragu De Sus, nu m-a dat pe spate.
Aparent, ceea ce prestează băieții ăștia aici intră-n categoria
sunetelor și pieselor „cuminți“, cu aranjamente muzicale corect
executate, dar care nu au acea scânteie care separă lucrurile
extraordinare de celelalte. La o audiție mai atentă a discului
însă, există șansa să descoperi elemente mai puțin
predictibile.
În ultimii 17 ani, de când există Pragu de Sus, trupa a
trecut prin multe schimbări. Atât de componență, cât și la
capitolul „modalitatea de exprimare a trăirilor artistice“, dacă
vreți. Șase albume lansate „oficial“ în țărișoara noastră este o
chestie mai mult decât remarcabilă, fapt pentru care nu pot decât
să exclam....chapeau bas! Dincolo de determinarea liderului trupei,
Călin Bârcean de a rezista în branșă, se cuvine să remarc și faptul
că trupa și-a creat o bază de fani cât se poate de sănătoasă, mai
ales datorită evoluțiilor lor live, desfășurate în cluburi sau în
cadrul unor evenimente private.
La prima vedere/ascultare, discul cu numărul șase din
discografia Pragu de Sus este un amestec de Mircea Baniciu și
Compact. Un amalgam de folk tradițional și rock „old school“, peste
care se adaugă ambițiile de „ultim poet“ (unul din albumele celor
de la Pragu de Sus) ale liderului formației. După un start cât se
poate de folk în care aflăm că „Poate că de mâine/Vei schimba ceva
în tine/Și va fi lumină-n viața ta“ , ascultătorul este întâmpinat
cu „Ieși de după perdea“ compoziția care în refrenul ei cuprinde și
titlul acestui album, dar cele mai bune momente ale albumului
urmează în următoarele două piese: „Măcar o clipă“ și „N-ai nevoie
de foarte multe“. Ambele compoziții fac parte din categoria
„șlagăre folk inspirate din rețete de succes“, iar cea din urmă
este creația lui Dinu Olărașu. „Actul 4“ poartă o amprentă
distinctă semnată de Gabriel Cindea, iar cea mai surprinzătoare
piesă de pe acest album,este fără îndoială „Moara“ . Remake-ul
piesei înregistrate în toamna anului 1977 de către Semnal M (muzica
Iuliu Merca și versurile de Puiu Cristea) duce discul într-o zonă
rock de bun augur. Dealtfel sound-ul de chitară a lui Florin Demea
(care aduce aminte melomanilor de Stevie Ray Vaughan sau mai
autohton...Riff) completează frumușel alura de folkist a lui Călin
Bârcean, iar basistul Costel Răsuceanu contribuie și el din plin la
definirea unui sound „specific“ Pragu de Sus, completat desigur de
„bețele“ tobarului Cosmin Herac. Un alt punct demn de remarcat din
acest disc este „Dintr-o cafea“, piesă în care Mircea Vintilă este
pregnant. Printre ceilalți colaboratori ai acestui disc se numără
Horea Crișovan și Victor Miclăuș, iar ultimul track de aici, „Stop
pe cadrul vieții“ este.......un speech poetic al lui Călin Bârcean,
care oglindește cât se poate de corect vremurile complicate pe care
le trăim. Era să uit! Mai există aici un plus: mirosul acela de
tipografie care te lovește când frunzărești cărticica CD-ului ce
cuprinde texte și imagini. Yep, old school, dar cui nu-i
place?
Pe scurt, Pragu de Sus navighează undeva între apele
delimitate cu titulatura de „muzică pentru toată lumea“ și cele
botezate „muzică pentru inițiați“. Piesele lor prind bine de tot în
rândul oamenilor care folosesc muzica pe post de relaxare după o zi
extenuantă la servici și care caută să fredoneze „la li la li lu
li“ alăuri de gașca lor, dar pot fi consumate lejer și de
„ceilalți“.
