Gonit de nedreptate-n lume,
Își caută a sa lumină
Și al său rost și al său nume.
O existență cam confuză
Și greutăți 'nalte cît malul,
Muncește ce alții refuză,
Trăiește-așa plutind cu valul.
Mîncat de dor, ros de tristeți,
El se întreabă ne-ncetat,
Care e rostul acestei vieți,
Sub muncă stînd tot aplecat?
Și de ce viața-i doar un chin,
Cu mult prea scurte bucurii,
Iar traiul este doar pelin,
Drum colțuros spre năsălii?
Gîndul zburat la cei de-acasă,
Îl ține treaz, îl face drept,
Să aibe ei destul pe masă,
Și fără greutăți în piept.
De poate sprijin să la fie
Și să-i ajute cînd e greu,
Atunci puterea-i este vie,
Gîndind mereu la Dumnezeu.
Și nici de greu lui nu-i mai pasă,
Iar traiul nu mai e beteag,
Muncește-așa zîmbind spre casă,
Își duce traiul de pribeag...
http://generatiainblugi.blogspot.com/feeds/posts/default?alt
=rss
