Am timpuri cand ma simt vinovata de tot ceea se intampla in jurul meu. Daca doi oameni straini se cearta am impresia ca am spus ceva nepotrivit sau m-am uitat intr-un anume fel si am generat conflictul dintre ei. Cateodata imi vine sa intru in pamant asemenea unei rame. Mi-e rusine cu stangacia mea, am impresia ca produc numai rau in jur si ca nu am facut nimic laudabil pe acest pamant. Acum am prima sedinta la psiholog si nici nu stiu cu care din temerile mele sa incep. Ma tem ca psihologul sa nu ma interogheze de pe pozitii de superioritate si sa-mi spuna ca mama: -Nu esti buna de nimic, draga mea! (Ce nepotrivire intre cele doua secvente ale propozitiei dezvoltate)…Nu te-am vrut, dar te-ai incapatanat sa te nasti. Mi-ai stricat viata si tineretea! Daca nici psihologul nu vrea sa ma ajute, s-a dus si ultima speranta! Intru cu ezitare vizibila fiindca imi este frica de evaluarile depreciative ale celo...