La ceainăria de la stradăîmbie cu arome-amareaburi prelinși dintr-o licoareși prefăcuți subit în nadă.Prin vălul lor cel efemerse-nfățișează siluete:domni cu joben, doamne cochete,contururi stinse în eter.O divă cântă la pian,mângâie clapele în fugă,i-e trupul flacără și rugă,unduitor și diafan.Cu glas lasciv ca de sirenă,ca în legenda lui Ulise,intră în suflete și-n viseși-și face cuib, oglinzi și scenă.Cântecul crește-n cotropire -mare de sunet și culori -stârnește lacrimi și fiori,surâs și-un strop de fericire.Apoi pe banca din alee,în loc umbros, ferit de lume,pe-un colț de ziar rămâne-un numeși un boboc de azalee.Un trecător îl ia și-l prindeindiferent la butonieră.Floarea aceea efemerăpetalele și le desprindeca rapsodiile născuteși destrămate într-o seară,iluzie incendiarăscrisă cu litere măruntesau fapt divers într-o lecturădin care prea puțin