Ce diferențe sunt între rețetele de post, vegane, vegetariene? Te-ai întrebat vreodată?
Eu da. De multe ori. Până când am decis să mă documentez, că, deh, voiam să public cărți de bucate. Am publicat vreau să zic.
M-am documentat înainte să le public. Dar am uitat să scriu postarea asta.
Postul este înfrânarea voluntară de la mâncare şi băutură din motive religioase.
Postul poate să fie și o dietă sau un regim (nu foarte comun, dar am mai auzit). Asta pentru că noi, cei și cele care facem dietă (câteodată), mai zicem și: „Țin post. Sunt în post.”, când, de fapt, vrem să zicem că „suntem la dietă”.
Postul mai este numit și detoxifiere = curățarea organismului. Și n-are a face cu religia (în general).