Am pornit, m-am pus pe marş şi habar n-aveam

unde putea să mă ducă. Mergeam plin de spaimă,

stomacul mi-era în gât şi îmi vuia capul,

cred că era aerul îngheţat al morţilor.

Nu ştiu. Am pornit, m-am gândit că era păcat

să se termine aşa de repede, dar pe de altă parte

auzeam chemarea aia enigmatică şi convingătoare.

Fie o auzi, fie n-o auzi, şi eu o auzeam

şi aproape că m-a buşit plânsul: un...