Mâna care nu se-nchină

poate fi o nouă treaptă

când urcăm scara

dinspre durerii tainiţa

vino, frate, căci lumina

peste umbre cade dreaptă

precum cad cu miez de vară

nuferii pe gura serii.

Şi mai vine, frate, gândul

să ţi-l speli de oseminte

sau să spargi roua aprinsă

peste pleoapa lumânării;

vino, de nu ştii cuvinte

să-ţi arăt coaja desprinsă

din bucata de zăpadă

care rupe buza mării.

Şi de-o fi război sau ceartă

de la tine mai departe

fii acela care legi

şi nu cel care desparte;

vino, frate, căci lumina

de cunoaşte vreo izbândă

se găseşte cineva

să o fure mai întâi

pentru ca apoi s-o vândă.