Clopotele

Bătrân cu mâinile goale,

reîntors printre oameni, Crusoe! 

plângeai, presupun, când din turlele Mănăstirii, ca un flux, răbufnea suspin de clopote pe Oraş...

O, Prădatule!

Plângeai dus cu gândul la brizanţi sub lună; la şuierări de ţărmuri mai depărtate; la muzici ciudate ce se nasc şi se sting sub aripa strânsă a nopţii,

asemeni cercurilor legate care sunt undele unui ghioc, cu prelungiri de vuiri sub mare...

Peretele