Revista “Gândirea”, Ianuarie 1941
Dragostea ți-o despletești, curată,
peste liniștile mele reci și grave,
ca o salcie de vis cutremurată
peste-un iaz cu apele bolnave.
Mladele palpită ca o undă
sărutând, sfioase, somnul verde.
Balta vrea c-un cearcăn să răspundă,
ci sub lintiță inelul ei se pierde.
Salcia se pleacă, dar senină
apa - ncremeneşte fără viață.
În lichida-i putredă lumină
tresărirea frunzelor îngheață.
Numai purpura adie lin un scâncet,
când din fundul somnului acvatic
duhul nuferilor morți se urcă lânced
ca un fum subțire și molatic…
