Mi-am construit o carapace,am oțelit-o cu dureri din amintirea care toarcece s-a-ntâmplat alaltăieri.Câteodată o deschidca pe un cufăr cu comoară.În ea nimicul face ridși încă poate să mă doară.Dar nu simt nici atât măcar în vremea care se repetăși sunt din ce în ce mai rar,și-s prea puțini cei ce regretă.Coajă cu luciu efemercu valvele strâns înnodateascunde-n ea nu un mister,ci stele stinse-n miez de noapte.(2017)