Că ești blamat nu e al tău cusurul
frumosul e vânat de ponegrire
el își gravează în văzduh conturul-
corb lunecând în aerul subțire.
Ești teafăr? Clevetirea-ți ține partea
și gestul ți-l pețește și vigoarea;
floarea, suavă și-o dorește moartea
iar tu îi pari neprihănită, floarea.
Nu mai ești tânăr, hăituit, și pare-ți
că nici izbânda n-o mai ai, fierbinte
dar tot mai chemi priviri pizmătareți
invidia-nnodându-și în cuvinte.
Inima, rege-ar fi să te cunoască
de ți-ai păstra nevrăjmășita mască...
Trad. Gheorhe Tomozei
