În psihologie, starea de flux este definită ca fiind starea în care ştim că ceea ce urmează să facem este posibil, chiar dacă este dificil, când simţul timpului dispare, când uităm de noi înșine și ne simţim parte din "ceva" mai mare. În spiritualitate se spune că suntem în starea de flux când suntem în curgerea firească a vieții, detașați, în afara automatismelor cotidiene mentale, emoționale și comportamentale.
Dacă ar fi să o descriu așa cum am simțit-o, aș spune că este asemeni unui salt în gol în care mintea se oprește și lasă loc inspirației, creativității, un fel de "punct zero" din continuumul intern spațiu-timp al ființei în care potențialul nostru nelimitat iese la iveală. În acest punct cred că "funcționăm" după cu totul alte "legi" și nu e vorba despre concentrare mentală ci despre prezența totală.
Spun asta deoar...