Vineri, cînd am fost la ea, nu se simțea bine.

Am scos-o afară îmbrăcată gros, că-i era frig.Afară erau 34 de grade.

Doar am stat doă ore, ochi în ochi în lacrimi.Fără cuvinte.

Am dus-o în salon, i-am dat să mănînce și am plecat cu speranța că pînă luni, cînd ne vom revedea va fi bine.

Sîmbătă nu m-am simțit bine.Inima parcă voia să-mi zboare din piept și n-am ieșit decît cu Cola, spre seară.

Candela care arde fără întrerupere de o lună s-a stins de trei ori, oricîte mesaje i-am trimis nu mi-a răspuns.

O fi afară sau poate doarme, mi-am spus.

Am sunat-o seara.N-a răspuns.

Azi dimineață am sunat la Centru, dar n-a răspuns nimeni.

Am sunat-o și pe ea, dar nimic.

M-am dus acolo.

Cu greu m-au lăsat să intru pornit să fac scandal că nu mi-au răspuns la telefon.

Nu se mai poate mișca, de aceea n-a răspuns la mesaje și la telefon.

Doarme sau o fi altceva și cu greu a spus

-Imi pare rău!

-Ai grijă de tine!

Spera și speram că miercuri o lasă acasă.

I-am sărutat ochii, fruntea, mîinile.

Sper că nu e ultima dată cînd o văd.

Doctorul a spus că poate fi astăzi, mîine sau peste o saptămînă. Mă anunță ei.

-Aș vrea să-i fiu alături cînd…

-Nu se poate ști cînd va fi și nu vă putem lăsa atîta timp în Centru. Vă anunțăm noi.

Acum stau, mă uit la poze și sper să nu mă sune.Nu încă.