atît de puțin că prisosul inundăatît de durabil că a și dispărutca gemenii-n nucă stau evii-n secundăpopoare întregi locuiesc un sărutatît de tîrziu că e iarăși devremeatît de oribil că e nespus de castun licăr mărunt ce burează în stemeconfiscă distanța și-o umple de fastatît de puternic că totu-i o ranăatît de banal că lucește ca nouo! arie-a lumii absent suveranăpe cine-ntîlnești că te-ntorci ca ecou?