Creativitatea reprezintă o trăsătură de caracter des asociată cu imaginația, curiozitatea și cu perioada copilăriei. Totuși, de-a lungul timpului, ideea de creativitate a primit noi înțelesuri, înțelesuri pe care un simplu articol nu le-ar putea cuprinde. Noi am decis să ne concentrăm atenția pe valorificarea creativității la copii și să expunem câteva idei despre cum aceasta poate fi stimulată de către părinții dedicați. Nu vom explica conceptele din punct de vedere psihologic, ci din punctul de vedere al părinților care doresc să îndrume copiii spre o dezvoltare armonioasă.
Cu toții știm faptul că imaginația și creativitatea au conotații pozitive, dezirabile. Un copil creativ se va face mereu remarcat cu ideile sale ingenioase, iar curiozitatea sa îl va mâna spre noi jocuri, descoperiri, aventuri. Desigur, fiecare copil este cr...