Inevitabil, orice cronică dedicată formației Sur Austru
e musai să cuprindă referiri la Negură Bunget. Cât se poate de
logic, fiindcă, trupa este noul proiect al membrilor din ultima
componență Negură Bunget. După cum era de așteptat, tematica
discului are la bază un filon inspirat din natura și folclorul
transilvănean. Drept urmare, albumul de debut al celor de la Sur
Austru, apărut la casa italiană de discuri Avantgarde Music îi va
unge la suflet pe melomanii care devorează black metal –
ul.
Producția este impecabilă, riff-urile agresive
alternează „armonios“ cu „liniștea pădurii“ care se răspândește în
momentele „potololite“ ale compozițiilor iar sentimentul pe care îl
ai după audiția celor opt piese incluse pe „Meteahna Timpurilor“
este acela că oamenii aceștia chiar au realizat un produsc în care
au pus suflet, care nu are cum să te lase indiferent. Videoclipul
care promovează acest album, „De Dincolo de munte“ e o mostră cât
se poate de reprezentativă a modului în care băieții de la Sur
Austru împletesc într-un mod fericit sonoritățile specifice
balcanilor cu sound-ul generic numit „metal“. Piesa are parte de un
crescendo cât se poate de captivant și reușește să construiască un
peisaj sonor complex, dublat de un text misterios și șarm cât
cuprinde grație sonorităților încântătoare.
Toate melodiile albumului au acel „vino – ncoa“ ce face
ca un material discografic să fie savurat la capacitate maximă de
către fani. „Bradul cerbului“ este un alt exemplu de piesă care
prin suișurile și coborâșurile ei prinde „bine“ la urechile
amatoare de black metal, iar „Jale“ e un moment de „respiro“. Unul
din acele momente în care ai impresia că auzi foșnetul frunzelor
dintr-o pădure transilvăneană. Pe de altă parte, melodia e un fel
de „tampon“ între momentele energice ale albumuli, care continuă în
forță cu peste 11 minuțele care alcătuiesc „Dor Austru“, un
manifest inspirat al trupei.
Excursia propusă de Sur Austru poate fi interpretată în
fel și chip. Poate fi un manifest care îndeamnă la întoarcerea la
natură, un strigăt de disperare împotriva tăierilor ilegale de
copaci din țărișoara noastră sau un amalgam de povești medievale
transpuse pe note actuale menit să te scoată din rutina cotidiană.
Indiferent care este „tripul“ pe care ți-l provoacă, „Meteahna
Timpurilor“ este un album de neratat pentru oricine a ascultat
vreodată sonorități black – metal. Pentru acest amalgam inspirat,
Sur Austru merită sincere felicitări!