Sylvia Plath (n. 27 octombrie 1932, Boston, Massachusetts, SUA – d. 11 februarie 1963, Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost o poetă, romancieră și nuvelistă americană. Acesteia i se datorează avansarea poeziei de tip confesional și este cunoscută mai ales pentru două dintre colecțiile sale publicate, Colosul și alte poezii (1960) și Ariel (1965), precum și Clopotul de sticlă, un roman semi-autobiografic, publicat cu puțin timp înaintea de moartea sa, în 1963. Volumul „The Collected Poems” a fost publicat în 1981, incluzând multe poezii anterioare, nepublicate. Pentru această colecție, Plath a primit Premiul Pulitzer în poezie, în 1982, acest lucru făcând-o a patra persoană care primește această onoare postum.
Talentul literar al Sylviei s-a făcut remarcat de timpuriu,
prima poezie fiindu-i publicată la vârsta de opt ani.
A absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude și a
plecat în Anglia, la Cambridge, cu o bursă Fulbright unde, între
1955-1957 a urmat studiile la Newnham College. Acolo l-a cunoscut
pe poetul britanic Ted Hughes, care era cu 2 ani mai mare decât ea,
cu care s-a căsătorit în iunie 1956.
În vara anului 1953 se înscrie la o colaborare voluntară de
patru săptămâni la revista de modă Mademoiselle din New York. La
întoarcerea la mama sa, la Wellesley, Massachusetts, află că, în
ciuda speranțelor care i se dăduseră, i-a fost refuzat un curs de
vară la Harvard, condus de celebrul scriitor Frank O'Connor (1903 -
1966).
După o nouă consultație la dr. Ruth Beuschers, în 1958, se
încheie pentru ea cariera pedagogică începută între timp în SUA, și
Sylvia Plath se decide să urmeze o carieră de scriitoare liber
profesionistă.
În anul 1981 a apărut volumul Collected Poems, iar în 1982,
Sylvia Plath a primit, postum, Premiul Pulitzer pentru acest volum.
În anul 2002 s-au început filmările pentru filmul artistic
„Sylvia”, în regia lui Christine Jeffs, având în rolul principal pe
Gwyneth Paltrow. Filmările au durat peste zece săptămâni, în
Londra, Cornwall și Noua Zeelandă.
Cea mai faimoasă dintre lucrările lui Plath a fost, desigur,
romanul ei The Bell Jar . Avea o natură semi-autobiografică, dar a
inclus suficiente informații despre propria viață pe care mama ei a
încercat - fără succes - să-i blocheze publicarea. În esență,
romanul a compilat incidente din propria viață și i-a adăugat
elemente fictive pentru a-i explora starea mentală și
emoțională.
După publicarea cu succes a The Bell Jar , Plath a început să
lucreze la un alt roman, intitulat Double Exposure . Înainte de
moarte, ea ar fi scris aproximativ 130 de pagini. Cu toate acestea,
după moartea ei, manuscrisul a dispărut, ultimul său loc cunoscut
fiind raportat cândva în jurul anului 1970. Teoriile persistă cu
privire la ceea ce i s-a întâmplat, indiferent dacă a fost distrus,
ascuns sau pus în grija unei persoane sau instituții sau pur și
simplu pierdut.
În deceniile de după moartea ei, au mai fost lansate câteva
publicații ale operei lui Plath. Alte două volume de poezie, Copaci
de iarnă și Trecerea apei , au fost lansate în 1971. Aceste volume
includeau poezii publicate anterior, precum și nouă poezii
nemaivăzute din versiunile anterioare ale Ariel . Zece ani mai
târziu, în 1981, a fost publicat The Collected Poems , cu o
introducere a lui Hughes și o serie de poezii care se întind de la
eforturile sale timpurii din 1956 până la moartea sa din 1963.
Plath a fost distins postum cu Premiul Pulitzer pentru
poezie.
După moartea ei, au fost publicate și câteva scrisori și
jurnale ale lui Plath. Mama ei a editat și a selectat câteva
scrisori, publicate în 1975 sub numele Letters Home: Correspondence
1950–1963 . În 1982, unele dintre jurnalele ei pentru adulți au
fost publicate ca Jurnalele Sylvia Plath, editată de Frances
McCullough și cu Ted Hughes ca editor consultant. În acel an,
jurnalele rămase au fost achiziționate de alma mater, Colegiul
Smith, dar Hughes a cerut ca două dintre ele să fie sigilate până
în 2013, aniversarea a 50 de ani de la moartea lui Plath.
Plath a suferit de depresie clinică cea mai mare parte a
vieții ei și a fost tratată de mai multe ori cu terapie
electroconvulsivă (ECT).
În zorii zilei de 11 februarie 1963, la Londra, s-a sinucis
dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi
dormeau în camera alăturată. Un critic afirma că sinuciderea ei a
fost, pentru ea, un act pozitiv, un „refuz de a colabora” cu o lume
pe care nu o putea accepta.
(date biografice principale preluate selectiv din wikipedia și
alte surse de documentare personală)
Cadar Katalin
