Zilele astea mi-am amintit des de tata. Mi-l amintesc in putinele momente ale lui bune. Asa le spuneam cu mama cand vorbeam despre el dupa ce a murit. Mi-au ramas doar cateva amintiri cu el dupa 14 ani de cand nu mai e. Stiu ca atunci cand a aflat ca am intrat la liceu - a doua din clasa - a imbatat tot cartierul de bucurie. Nu-mi mai amintesc daca m-a imbratisat macar (probabil ca mi-a umplut buzunarele ca de obicei cu bani, dar nu simt atingerea lui de mandrie si nu cred s-o fi simtit vreodata). Si-mi mai aduc aminte cand, stiindu-ma preocupata de cumparat haine ca orice adolescenta, mi-a dat, intr-o sambata, mai bine de dublul cat ii cerusem si m-a rugat sa-i iau si lui un sacou. Ma vad si-acum in fata lui frematand de incantare cand i-am inmanat punga in care se afla haina gri cu negru care-i cadea perfect pe umeri. Probabil ca e o amintire compusa de subconstient, dar mi s-a parut ca peste tot pe unde a mers imbracat cu sacoul, pe care a apucat sa-l poarte de cateva ori in ultimul an de viata, s-a laudat ca e ales de fii-sa.
Am mai fumat o tigara pentru tine, tati, asa cum am fumat si la mormantul tau la prima inviere. Oare cum s-ar fi asezat lucrurile daca nu te-ai fi dus?!